miercuri, 10 august 2011

Ziua Mediului, marcată la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Botoşani




Ziua Mediului s-a marcat la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Botoşani prin deschiderea oficială a parculeţului din curtea şcolii. Acesta a fost realizat în cadrul proiectului „Împreună pentru o şcoală verde ”- proiect finanţat de Fundaţia Pentru Parteneriat şi MOL România prin programul “Spaţii verzi” 2011. Proiectul este implementat de Asociaţia de Sprijin a Copiilor şi Tinerilor cu ”ÎMPREUNĂ VOM REUŞI!” Botoşani în parteneriat cu Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Botoşani , Agenţia pentru Protecţia Mediului.

Scopul proiectului este înfiinţarea unei zone pentru recreere în curtea Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Botoşani – prin implicarea membrilor comunităţii în amenajarea spaţiului verde -coordonatorul proiectului fiind prof. Adina Cical -directorul adjunct al şcolii. Spaţiul are mărimea de aproximativ 250 m.p. şi prin amenajare corespunzătoare a devenit un loc de recreere prin odihnă şi activităţi sportive.

La manifestare au participat din partea Asociatiei „Împreună vom reuşi!” comitetul director , elevi ai şcolii, părinţi şi profesori. De asemenea au participat cu un moment artistice şi elevi integraţi în şcolile nr. 1 şi 16 Botoşani sub coordonarea prof. itineranţi Mihaela Gîza şi Mirela Amancei. A avut loc o paradă de epocă cu costume eco din materiale refolosibile – realizată de maistru instructor Elena Hînţescu, un colaj de cântece şi poezii dedicat Zilei Mediului realizat de prof. Oana Iacob , Mihaela Ivaşcă, Maria Ciobanu , Angelica Bozianu . Copiii au desenat pe asfalt şi au transmis mesaje eco pe baloane şi pe steguleţe realizate sub îndrumarea d-nelor profesoare Roşu Maria şi Barbacaru Mihaela.

Toţi cei prezenţi au primit materiale informative cu date despre proiect şi despre importanţa protejării mediului. Finanţarea primită este de aproximativ 8 000 lei, iar durata proiectului este de 5 luni

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu